Umanismul a fost curentul de gândire ce a dominat epoca Renaşterii (secolele XIV-XVI), având expresii strălucite în plan cultural larg, în câmpul creaţiei artistice şi al concepţiilor filosofice şi ştiinţifice.
Într-un sens istoric şi filosofic, prin umanism se înţelege o mişcare spirituală amplă, care s-a extins în toată Europa Occidentală, o mişcare ce pune în centrul preocupărilor sale omul şi condiţia umană. Este o orientare ce glorifică puterea de cunoaştere şi de creaţie a omului, capacitatea sa de autoperfecţionare culturală şi morală.
Este o epocă de mare efervescenţă spirituală, în care descoperirile ştiinţifice şi tehnice din spaţiul societăţilor occidentale sunt acompaniate de descoperirile geografice, de inovaţiile stilistice şi de viziune în plan artistic, de schimbări de mentalitate şi de atitudine în plan social şi economic. Toate acestea lărgesc cadrele mentale ale epocii, pun bazele unei noi imagini asupra universului şi a omului. În centrul acestei revoluţii culturale stă o nouă concepţie asupra omului, diferită de cea dominată în perioada medievală. Este viziunea antropocentrică, prin care omul este consacrat în condiţia de valoare supremă pentru om, iar scopul său este desăvârşirea spirituală şi realizarea fericirii în viaţa practică. Interesul pentru om ca individ se leagă de apariţia noilor forţe economice şi sociale, burghezia, care impune treptat o viziune laică şi pragmatică despre om.
n sfera gândiri umaniste se afirmă Pico Dela Mirandola, Tomaso Campanela , Thomas Morus, Montaoigne, Erasmus, iar în arta plastică are loc efectiv o revoluţie estetică prin inovaţiile introduse de Durer, Michelangelo, Rafael, Leonardo Da Vinci, etc. Trecerea spre epoca modernă este făcută de Dante, Petrarca, Rabelais, Boccacio, Calderon Dela Barca, Shakespeare, Cervantes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu